Comunicarea asertivă bazată pe feedback constructiv (cu instrumentul DISC)

DESCRIEREA CURSULUI

Așa cum fiecare dintre noi are unele motivații mai proeminente decât altele, avem și preferințe diferite când vine vorba de comunicare și relaționare. Primul pas în comunicarea eficientă și în creșterea nivelului nostru de empatie este să ne adaptăm la preferințele celeilalte persoane cu care interacționăm, astfel încât mesajul nostru să fie auzit și să aibă impactul așteptat.

De asemenea, în orice tip de relație profesională (și nu numai) este important să găsim o modalitate constructivă de a ne exprima punctul de vedere și de a ne poziționa asertiv în comunicarea cu ceilalți. Prin urmare, acest program este construit în jurul instrumentului DISC, care este o modalitate standardizată și ușor de utilizat pentru a evalua stilurile comportamentale; astfel, le permite participanților să își personalizeze abordarea față de profilul, motivațiile și preferințele celuilalt.

AGENDA CURSULUI

  • Motivație – Intenție – Comportament
  • DISC – Cele 4 profiluri comportamentale principale: Dominant, Influent, Stabil, Conștiincios (motivații, puncte forte, puncte forte exagerate, bariere și filtre în ascultare)
  • Pentru fiecare profil: Nevoi în comunicarea cu ceilalți și preferințe în a primi feedback de la ceilalți (pentru impact maxim)
  • Capcanele comportamentului submisiv și agresiv atunci când interacționăm cu ceilalți
  • Cum să ne poziționăm asertiv și să câștigăm încrederea interlocutorului
  • Modelul AID (Action-Impact-Desired Outcome) pentru a adresa nevoile în comunicare ale celor cu care interacționăm
  • Modelul feedback-ului constructiv și echilibrat
  • Personalizarea feedback-ului ținând cont de nevoile și de preferințele fiecărui stil comportamental
  • Teste tip „quiz” și exerciții legate de specificul profilelor

DETALII CURS

PREȚ: La cerere

LIVRARE și DURATĂ

Predare în format fizic:

1 sesiune de workshop de 1 zi

sau

Predare în format online:

2 sesiuni de workshop a câte 3.5 ore fiecare

INSTRUMENT FOLOSIT

DISC, o modalitate standardizată și ușor de folosit pentru evaluare a stilurilor de comportament și de relaționare

FIRST-TIME LEADER IN TECH

Programul complet de învățare Equatorial, unic în România, bazat pe Agile Learning, dedicat liderilor din TECH.

Află mai multe

    ×